Ținutul Dorohoi în Evul Mediu: vornici, vamă, curtea domnească și prădăciuni

Înainte să fie oraș de județ, Dorohoiul a fost centrul unui ținut al Moldovei. Documentele și cronicile arată un târg cu vamă pe drumul spre Polonia, un loc unde se judeca și, mai târziu, scaunul unuia dintre cei mai mari dregători ai țării. Mai jos, ce e sigur și ce ține doar de tradiție.

Târgul cu vamă de pe drumul spre Polonia

Primul document care descrie Dorohoiul ca așezare, privilegiul dat de Alexandru cel Bun negustorilor din Liov, îl arată ca punct de vamă pe drumul cailor și al iepelor spre Camenița, în Podolia, prin Hotin. Drumul principal al negustorilor din Liov trecea prin Cernăuți, Siret și Suceava; Dorohoiul era pe drumul dinspre Hotin. Povestea documentelor din 1407 și 1408 e în Prima atestare a Dorohoiului.

Gheorghe Ghibănescu, care a scris în 1924 prima monografie a orașului, lega începuturile târgului de creșterea și negoțul cailor și credea că târgul exista încă de pe la 1300. Este doar ipoteza lui.

Ce înseamnă numele

Nu se știe sigur. Ghibănescu îl leagă de un cuvânt slav pentru „drum”: Dorohoiul ar fi târgul „de la drumul mare”. Argumentul lui e o plângere din 1738, în care târgoveții spun că trăiesc „la drumul mare”. Enciclopedia României din 1938 dă altă explicație: numele, de origine slavă, ar însemna „drag”, poate de la întemeietorul așezării. Amândouă rămân ipoteze.

Boierii „de la Dorohoi”

În secolul al XV-lea, doi mari boieri poartă numele orașului:

• Mihail de la Dorohoi stă în sfatul domnesc din 1407 până în 1434 și e unul dintre cei mai mari proprietari ai vremii.
• Șandru, numit și Șendrică, de la Dorohoi e în sfatul domnesc din 1452, apoi sfetnic al lui Ștefan cel Mare. Pe 9 octombrie 1467 e unul dintre trimișii lui Ștefan la întâlnirea de lângă Hotin cu oamenii regelui Poloniei. Ghibănescu credea că satul Șendriceni, de lângă Dorohoi, poartă numele urmașilor lui.

Ce funcție aveau ei la Dorohoi nu spune niciun document.

Judecători la Dorohoi, din vremea lui Ștefan cel Mare

Pe 16 februarie 1459, Ștefan cel Mare scutește satul Poiana, al Mănăstirii Probota, să nu fie judecat „de judecătorii din Dorohoiu”. Dorohoiul era deci, deja atunci, loc de judecată pentru împrejurimi.

Scaunul vornicului Țării de Sus

La începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir scria despre oraș: „Aici e scaunul Vornicului din țara de sus, care fiind pururea ocupat la curte, e înlocuit prin doi Vornici mai mici.” Vornicul era unul dintre cei mai mari dregători ai Moldovei, cu rol de judecător. Spre deosebire de cetățile de graniță, ca Hotinul sau Suceava, conduse de pârcălabi, la Dorohoi conducerea era a vornicilor.

Cronica lui Grigore Ureche pune vornicul Dorohoiului încă din vremea lui Alexandru cel Bun. Ghibănescu a arătat însă, pe listele de dregători din documente, că vornicia s-a împărțit în „Țara de Jos”, cu scaunul la Bârlad, și „Țara de Sus”, cu scaunul la Dorohoi, abia pe la 1568. Din 1778, când în divanul țării apar patru vornici, cea a Țării de Sus își pierde rostul. De aici vine intervalul 1568–1778 pe care îl dă și Primăria. Printre vornicii Țării de Sus a fost și Ieremia Movilă, înainte să devină domn.

Târgul își avea propria conducere: un șoltuz cu 12 pârgari, pomenit într-un act din 1635, cunoscut însă doar dintr-un proces din 1796. În secolul al XVIII-lea apare și un „vel căpitan de Dorohoi”, căpitan de margine și prima instanță de judecată.

Curtea domnească: tradiție și săpături

Pe la 1890, tradiția spunea că lângă Biserica „Sfântul Nicolae” fuseseră „casele domnești”, unde stătea domnul când venea la Dorohoi și unde își avea reședința vornicul. În 1849, un proprietar care arase grădina de pe acel loc a dat de pietre. Săpăturile făcute atunci au scos la iveală părți de ziduri, beciuri boltite și pavate și uși de piatră, dar nicio inscripție. O parte din piatră a fost folosită la temelia clopotniței bisericii, iar o masă de marmură a ajuns la Muzeul de antichități din Iași.

Actele domnești scrise la Dorohoi în 1434 și 1437 arată că domnii stăteau uneori aici. Arheologii nu au găsit însă, până azi, clădirea:

• Repertoriul Arheologic Național înregistrează situl „Curțile domnești” pe strada Ștefan cel Mare, la circa 200 de metri sud-est de biserică, dar notează că nu a fost verificat pe teren.
• Sondajul din 2004, făcut tocmai ca să caute curtea și reședința vornicului, a săpat în sudul curții bisericii. Arheologii au găsit un cimitir din secolele XV–XIX, ceramică din secolele XV–XVI și urme de locuire din secolele XIV–XV, dar nicio construcție în zonele cercetate.
• Raportul din 2004 pomenește și o cercetare din 1996, nepublicată, care ar fi găsit o biserică mai veche decât cea de azi, din primele decenii ale secolului al XV-lea.

Zona din jurul bisericii e monument istoric, ca situl arheologic „Vatra Târgului”, cu urme de așezare din secolele XV–XVII și chiar dintr-o așezare mult mai veche, din secolele IV–V.

Prădăciuni

Fiind aproape de graniță, Dorohoiul a fost prădat de mai multe ori. Cronicarii consemnează:

• 1509: după o campanie a lui Bogdan al III-lea în Polonia, hatmanul polon Kamieniecki „au intrat fără véste în țară, de au prădatu Cernăuții, Dorohoiul, Botășanii, Ștefăneștii” (Grigore Ureche);
• 1510 și 1513: tătarii lui Bet Ghirei ajung în pradă „pănă la Dorohoiu” (Ureche);
• 1650: în năvălirea tătarilor și a cazacilor împotriva lui Vasile Lupu, oastea cuprinde „Hotinul, Dorohoiul, Hîrlăul, Cernăuții” (Miron Costin).

Ghibănescu credea că după prădăciunile din 1510 târgul a rămas ruinat câteva decenii. După 1713, când turcii au luat Hotinul și împrejurimile, ținutul Dorohoi a devenit ținut de graniță.

Cât de mare era ținutul

Cantemir pune în ținutul Dorohoi două târguri: Dorohoi și Ștefănești, pe Prut. După 1775, când Austria a luat Bucovina, ținutul a pierdut o parte din teritoriu, iar mai târziu i s-a alipit ținutul Herța. Partea de sud, cu Ștefăneștii, a trecut la ținutul Hârlău, iar la reorganizarea din 1832, la județul Botoșani. Ce a urmat, de la 1864 la 1950, e în Județul Dorohoi.