Cum arăta Dorohoiul pe la 1890 și între cele două războaie

Cum arăta Dorohoiul înainte de Primul Război Mondial și între cele două războaie? Avem două descrieri ale vremii: Marele dicționar geografic al României (1900), care preia dicționarul județului din 1891, și Enciclopedia României (1938). Le completează istoricul spitalului și articolele istoricului local Ilarion Mandachi; acolo unde un fapt are o singură sursă, o spunem.

Câți locuitori avea orașul

Anul	Locuitori	Sursa
1859	6.049	istoricul spitalului și strategia Primăriei
1890	9.313	recensământul citat în Marele dicționar geografic
1899–1900	circa 12.700	strategia Primăriei și Encyclopaedia Britannica (1911)
1930	15.866	recensământul general
1937	circa 15.900	estimarea din Enciclopedia României

Istoricul spitalului dă și 4.430 de locuitori în 1831. Ce s-a întâmplat după 1940 e în Dorohoiul în cifre.

Pe la 1890: felinare, bariere și bâlciul din iunie

Marele dicționar geografic descrie un oraș de târg:

• Străzile erau „îndestulătoare pentru circulație”. Câteva erau pietruite, „șoseluite”, iar strada principală era drumul județean care traversa târgul „de la bariera Botoșani la bariera Mihăileni”. „Restul stradelor sunt în stare naturală.”
• Iluminatul: „Iluminatul stradelor se face de 260 de felinare cu lampe pentru petroleu.”
• Intrările în oraș, barierele: Botoșanilor, Ghițăloaei, Mihăileni, Trestianei și Broscăuților.
• Apa venea din fântâni, cele mai multe cu apă sălcie. O cișmea cu apă adusă pe olane de la un izvor nu dădea destulă apă; cea mai bună era la izvoarele din jur, între care cel de sub dealul Iezerului.
• Ordinea o țineau un polițai, 3 comisari, 3 subcomisari și 32 de sergenți. Pompierii erau 12 soldați, cu un foișor de lemn înalt, de unde se vedea orașul.

Piețele aveau ritmul lor: zilnic, în piața Reședinței, legume, lapte, păsări și fructe; marțea, în piața vitelor, „ziua de târg”, cu furaje, cherestea și vite; iar o dată pe an, iarmarocul din șesul de lângă Jijia și Buhai, între 12 și 24 iunie, cu vite, cai și multă marfă. Și Encyclopaedia Britannica din 1911 pomenește marele bâlci din iunie, la care veneau negustori din țările vecine.

Meșteșugurile și comerțul: o farmacie, o tipografie, o fabrică de apă gazoasă, o cofetărie, o moară mare cu aburi, patru mori cu cai, două tăbăcării, o fabrică de lumânări, ateliere de tâmplari, rotari, butnari, lăcătuși, fierari, tinichigii, croitori, cizmari, blănari și cojocari, plus magazinele și „un stabiliment de băi”.

Trenul, spitalul și clădirile noi

• Calea ferată a ajuns la Dorohoi pe 15 decembrie 1888, pe linia Leorda – Dorohoi. Orașul era capăt de linie. Strategia Primăriei pune legătura spre Iași în 1896 și gara în 1895; acești ani au o singură sursă.
• Spitalul s-a deschis pe 1 octombrie 1863, cu 15 paturi, după ce domnitorul Cuza aprobase înființarea lui în 1862, după istoricul spitalului. În 1872 a devenit spital județean, iar pe la 1890 avea 50 de paturi după istoricul spitalului și 60 după Marele dicționar geografic.
• Palatul Administrativ, fosta Prefectură, a fost terminat în anii 1880 și refăcut în 1898–1899. Azi e Muzeul de Științele Naturii.
• Din aceeași epocă sunt mai multe clădiri care au ajuns monumente istorice: Liceul „Grigore Ghica” și Casa Burgheli (1880), casa de pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 27 (1890), Ocolul Silvic (1902), Școala „Gheorghe Asachi” (1903) și Primăria (1905). Lista completă e în Monumentele istorice din Dorohoi.

Între războaie: fabrici, bănci și piatră din Ardeal

Enciclopedia României din 1938 descrie un oraș de aproape 16.000 de locuitori, pe malul drept al Jijiei, cu o vatră de peste 400 de hectare, care „face comerț intens de cereale, lemne și animale”.

• Industria: o moară, cea mai mare întreprindere a orașului, o fabrică de pălării, una de săpun și lumânări, una de lumânări, trei fabrici de sobe de teracotă și o tăbăcărie.
• Băncile: șase, între care o agenție a Băncii Naționale, Banca de Industrie și Comerț și mai multe bănci populare, una a meseriașilor și una a ceferiștilor.
• Bugetul orașului pe 1936–1937: venituri de 11.833.203 lei și cheltuieli de 11.785.003 lei.
• Instituțiile: prefectura, primăria, tribunalul, judecătoria, administrația financiară, poliția, oficiul poștal și oficiul telefonic, camera agricolă și revizoratul școlar.

După istoricul local Ilarion Mandachi, între 1923 și 1926 s-au pavat cu piatră adusă din Ardeal, Dobrogea și Bucovina străzile din jurul Primăriei, între care Grigore Ghica; uzina electrică a orașului a primit două motoare noi; s-a pus prima piatră la clădirea nouă a spitalului, azi secția de chirurgie; iar în Parcul Aurora s-a făcut primul teren de tenis din oraș. Sunt fapte cu o singură sursă. Anul în care orașul a primit curent electric nu l-am găsit în nicio sursă sigură.

Din anii 1920 și 1930 sunt și două case ajunse monumente istorice: Casa Răutu (1925), pe strada Grigore Ghica, și Casa Ciopec (1939), pe strada Alexandru Ioan Cuza. Monumentul Eroilor din fața Primăriei e datat 1926 în Lista monumentelor istorice, iar Mandachi scrie că statuia a fost pusă pe soclu în 1924.

Viața culturală

În 1938, orașul avea un cinematograf, o societate corală, un cămin al Ligii Culturale, biblioteca liceului și mai multe cercuri și asociații. Liceul de fete „Regina Maria” își ținea serbările în Sala Teatrului. În 1924 a apărut prima monografie istorică a orașului, Dorohoiul. Studiu și documente, a lui Gheorghe Ghibănescu, tipărită cu sprijinul Primăriei. În 1928, un învățător de la Școala „Gheorghe Asachi” a deschis în școală un mic muzeu de istorie, geologie, etnografie și zoologie, după Mandachi. Sportul avea, în 1938, trei societăți sportive și una de vânătoare.

Pentru școli, vezi Școlile din Dorohoi; pentru războaie, Dorohoiul în războaie.